(Fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi – în prezent sediu al Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”)Săpăturile mecanice şi arheologice efectuate în spatiile pivniţei actualului Muzeu Etnografic atestă existenta unei construcţii vechi din lemn (sec. XIII – XIV), în interiorul căreia s-au găsit urme de ceramică gulerată (“Kragebnrandkeramik”), precum şi urme ale unei construcţii din piatră datând, aproximativ, din sec al XIV – lea. Mărturiile descoperite fac referire la clădirile care astăzi nu mai există, acestea fiind demolate cel târziu în 1865, cu ocazia construirii actualei clădiri de către Asociaţia Micilor Meseriaşi.
Actuala “Casă Hermes”, denumită iniţial “Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi” (Burger – und Gewerbeverein – Haus) a fost construită între anii 1865 – 1867 şi inaugurată la 24 noiembrie 1867, devenind sediul administrativ al acestei Asociaţii, precum şi un loc destinat desfăşurării unor activităţi diverse, cum ar fi cele de club, bibliotecă, şcolarizare a calfelor şi expoziţii de produse meşteşugăreşti.
Deşi nou construită în sec. al XIX – lea, pe fundalul unor mărturii relativ puţine ale construcţiilor anterioare (o construcţie din lemn, o construcţie din piatră, urme de ceramică gulerată, fragmente din zidul de bază din partea de vest), clădirea prezintă importanţă din punct de vedere istoric prin faptul că este situată în partea centrală cea mai veche a oraşului Sibiu şi, totodată pe considerentul că, odinioară, aici au locuit personalităţi ale vremii: comiţi ai saşilor, judecători regali din sec. XVII – XVIII.
Acest fapt este atestat de cele trei plăci din piatră, aplicate ulterior pe peretele ce separă holul în partea de vest, al noii clădiri, care fac referire la proprietarii vechii clădiri, anterioare Casei Asociaţiei Micilor Meseriaşi, respectiv, actualei Case Hermes. Pe placa din mijloc se află sculptat blazonul fostului comite al saşilor Johannes Lulay. În partea dreaptă şi stângă se află două plăci inscripţionate: cea din stânga indică ANNA MARIA FRANKLIN/ GEBORENE/ ROSENAURIN, iar cea din dreapta VALENT(IN) FRANCK/ JUDEX REGIUS/ ANNO 1695/ DIE 6 IUNII/.
Din punct de vedere arhitectural, construcţia aparţine stilului neogotic (pivniţa boltită, intrare boltită acoperită). Faţada şi compartimentarea aparţin de asemenea noii clădiri. Fiind o clădire reprezentativă pentru arhitectura neogotică, se poate afirma că în perimetrul zonei “Piaţa Mică”, Casa Hermes se impune prin verticalitatea şi eleganţa ţinutei, imprimând o notă aparte în contextul ansamblului arhitectural.
Denumirea simbolică de Casa Hermes pentru fosta Casa a Asociaţiei Micilor Meseriaşi a fost dată în perioada de după cel de-al doilea război mondial, prin asociere cu denumirea si semnificaţia Zeului Hermes din mitologia greacă – ca zeu al comerţului – având în vedere ca aici a fost sediul breslelor şi că, în Evul Mediu, Piaţa Mică era locul de vânzare a produselor meşteşugăreşti.
În ultima perioadă, clădirea a avut diverse destinaţii şi abia în anul 1990 a devenit sediu al noului muzeu etnografic, dobândindu-şi adevărata menire de propagare a valorilor autentice de civilizaţie materială şi spirituală.
O serie de restaurări succesive, până în 1990 şi, mai ales, după 1996 a diverselor compartimente interne, de la subsolul clădirii (aşa cum este sala expoziţională şi sala în care a fost apoi organizat Cabinetul Pedagogic), a spaţiului expoziţiei permanente şi apoi al podului, prin mansardare, au reintrodus în circuit zone importante ale clădirii, conservarea lor activă realizându-se cu ajutorul tehnologiilor moderne.
